Din punctul meu de vedere, dupa decizia asteptata astazi in cazul "Valiza" (care sunt cele mai sanse sa fie nefavorabila), jucatorii, antrenorii si chiar si conducerea au ocazia sa demonstreze ca au caracter si raman uniti. Chiar daca UEFA va decide pierderea dreptului de joc in Liga Campionilor si, poate, LPF si FRF, in functie de cum vor dori sa interpreteze regulamentele, vor hotari si ele retrogradarea echipei in sezonul urmator , eu personal vad acest sumbru scenariu drept o mare oportunitate.
In primul rand pentru cei care formeaza acum ECHIPA: acestia au oportunitatea sa isi dovedeasca atasamentul pentru culorile clubului. Chiar daca pe termen scurt veniturile le pot fi afectate, beneficiile de imagine (cele referitoare la calitatea lor umana si la atributelor specifice sexului tare) vor fi foarte importante, iar de pe urma lor vor putea beneficia apoi cu prisosinta in anii care vor urma.
In al doilea rand, FANII pot arata ca nu sunt numai multi, ci si de calitate si ca pot umple Arena Nationala si la meciuri cu Damila Maciuca sau cu CS Otopeni, ajutandu-i astfel pe baieti.
In fine, nu in ultimul rand, mi-e greu sa cred ca SPONSORII nu vor simti oportunitatea de a se asocia cu cel mai important club din Romania intr-un moment atat de special. Incet-incet clubul nu va mai fi atat de puternic asociat cu Gigi Becali si cu derapajele sale mediatice, ci cu forta grupului, cu frumusetea gestului jucatorilor si staffului de a ramane pe pozitii. Comunicarea directa cu fanii a sponsorilor care vor alege sa aiba o pozitie dominanta va fi mult mai facila decat intr-un sezon obisnuit; fanii vor "imbratisa" cu siguranta produsele sau serviciile sponsorilor care vor sti sa comunice direct cu ei, vor simti ca aceste companii fac cu adevarat parte din familie intr-un moment greu. Iar familia pentru ce e facuta, daca nu sa te ajuti la nevoie?
Sa vedem insa in primul rand care va fi verdictul. Iar apoi, daca sunt idealist sau nu.
Pot spune insa cu mana pe inima ca eu unul, daca as fi implicat in viata echipei, nu as lasa-o la greu.
Iar daca as fi factor de decizie intr-o companie importanta activa pe piata romaneasca, tintind in principal publicul masculin, nu as lasa sa-mi scape oportunitatea sa devin un sponsor cat mai important al echipei daca Reghecampf si stafful raman, iar jucatorii nu parasesc corabia.
Pentru ca sunt toate argumentele pentru ca Steaua Bucuresti sa nasca inca o LEGENDA incepand de astazi.