In sfarsit, astazi incep Jocurile Olimpice de la Londra, o competitie despre care se asteapta sa fie una a superlativelor. Evident, tot mapamondul asteapta faze memorabile, performante sportive deosebite, succese ale favoritilor, recorduri doborate si dovezi de fair play. Cu siguranta vor fi multe asemenea.
Dar ce stim deocamdata? Multe cifre. Recorduri, evident.
Sa le luam pe rand, cu liniuta, ca la scoala, pe cateva dintre ele:
- costurile organizarii au depasit 9 miliarde de lire sterline, datorita (sau din cauza?!) masurilor extraordinare de siguranta;
- veniturile din drepturile de transmisie ale competitiilor ultimului ciclu olimpic (adica Vancouver 2010 si Londra 2012) sunt de aproape 4 miliarde de dolari;
- 5.000 (!!!) de teste antidoping vor fi efectuate celor 10.490 de sportivi prezenti la Londra (aproape jumatate dintre acestia va fi testat);
Sponsorii Jocurilor Olimpice au pregatit si ei cu minutiozitate evenimentul.
Coca Cola, care a fost si sponsor al traseului flacarii olimpice, a organizat o serie de spectacole in mai multe orase din Marea Britanie, totul culminand cu un concert la care au participat 80 de mii de persoane, pe Hyde Park in Londra.
McDonald's, restaurantul olimpic oficial, se pregateste pentru cantitati record vandute - peste 50.000 Big Mac, 180.000 de portii de cartofi prajiti si 30.000 de milkshakes.
British Airlines a venit cu un foarte surprinzator slogan: "Nu zbura. Sprijina echipa Marii Britanii". De asemenea, le-a oferit fanilor posibilitatea sa-si personalizeze propriul spot tv prin introducerea codului lor postal, spot care a devenit foarte viral. Normal, avand in vedere ca omul avea posibilitatea sa aduca practic avionul acasa la el; ma rog, deasupra strazii sale. Super ideea, nu? :)
Pe de alta parte, Adidas au platit "numai" 150 de milioane de euro pentru sponsorizarea Olimpiadei, dar au avut un efect de milioane prin organizarea unei "camere ascunse" in Londra, in care aparea in mod magic David Beckham pentru a face poze cu fanii surprinsi. Poza unui pusti care a izbucnit in lacrimi la vederea idolului sau a facut inconjurul presei. Ce efect mai tare de-atat vrei?
Revenind la performantele sportive, sa le tinem si noi romanii pumnii alor nostri, chiar daca tocmai ne-am "luat-o" deja cu accidentarea Larisei Iordache si tragerile la sorti dezastruoase de la tenis. Dar de asta e sportul frumos, pentru ca oricand pot aparea surprize.
Nimeni nu e atât de bun încât să nu se poată înrăi, dar nici atât de rău încât să nu se poată îndrepta.
Showing posts with label McDonald's. Show all posts
Showing posts with label McDonald's. Show all posts
Friday, July 27, 2012
Tuesday, August 2, 2011
Puterea Marketingului
Am vazut azi pe unul dintre site-urile de marketing de-afara pe care le urmaresc un grafic care m-a facut sa ridic intrebator sprinceana dreapta:
Care sa fie motivele pentru care Coca Cola si McDonald's au ajuns sa fie brandurile cel mai puternic asociate cu jocurile Olimpice? Doar produsele respectivelor companii numai sanatoase (adica recomandate sportivilor) nu sunt, deci legatura directa cu motto-ul olimpismului Citius, Altius, Fortius e minunata, dar lipseste cu desavarsire.
Dar totusi raspunsul e foarte la indemana: marketingul reprezinta o forta enorma - pentru ca se joaca cu mintea consumatorului si, in plus foloseste multi bani pentru asta. Pentru ca miza este de asemenea uriasa.
Dar cum sa rezistam totusi multitudinii de mesaje pe care mii de oameni de marketing le arunca spre noi, folosind miliarde de euro?
Totul depinde de discernamantul nostru. V-o spune un om supus ca si voi aceluiasi bombardament mediatic. Un om care lucreaza in marketing si comunicare. ;)

Subscribe to:
Posts (Atom)