Showing posts with label Carlsberg. Show all posts
Showing posts with label Carlsberg. Show all posts

Wednesday, May 18, 2011

Budweiser - cel mai probabil nou sponsor al FA Cup

Federatia Engleza de Fotbal duce de cateva luni bune runde de negocieri pentru gasirea unui nou sponsor al Cupei Angliei, intrucat actualul sponsor al competitiei, E.ON, a declinat propunerile de continuare a parteneriatului.
Desi discutii au fost purtate si cu LG, se pare ca noul acord va fi semnat cu Budweiser, care ar urma sa plateasca suma de 8 milioane de lire sterline (cam 10 milioane de euro) anual. Foarte multe detalii nu au fost scapate de reprezentantii companiei din Ceske Budovice si nici de cei ai forului englez, dar se pare ca anuntul oficial va fi facut luna viitoare.
Intre timp mai trebuie rezolvate si chestiuni mai sensibile, avand in vedere ca in prezent intre partenerii FA Cup se numara si Carlsberg, care e foarte probabil sa-si "retraga ambasadele" incepand de anul viitor.

... ati citit o stire normala, despre FOTBAL, fara paralele cu sumbre personaje si incurcate ite romanesti; despre circul neaos mocirlos caruia unii ii spun fotbal romanesc, cu alta ocazie.

Wednesday, February 23, 2011

Iarna nu-i ca vara, iar Anglia nu-i ca Romania

Standard Chartered Bank, actualul sponsor al FC Liverpool, a incheiat cu reprezentantii clubului englez un contract valabil din 2009 pentru o perioada de 4 ani, pompand anual cate 15 milioane de euro. Adica exact dublu fata de cat platea Carlsberg, sponsorul anterior. Care, e adevarat, a preferat sa incheie un deal de 50 de milioane de euro pentru a-si asigura statutul de bere oficiala a nationalei Angliei pentru 4 ani (dupa 17 ani de parteneriat cu echipa cormoranilor).
Reamintesc aceste sume nu intamplator, ci in contextul tevaturii iscate de licitatia pentru drepturile de difuzare a Ligii 1. Este greu sa nu facem comparatii intre noi si lumea civilizata (a fotbalului). Sunt diferente mari fata de sumele incasate de Steaua, Dinamo & Co, este adevarat, avand in vedere ca cele mai mari contracte de sponsorizare la noi au fost incheiate in limita unui milion de euro.
Dar, daca ducem exercitiul mai departe si comparam ce primesc sponsorii in schimbul banilor investiti in cele doua campionate, constatam diferente mult mai mari la nivel de audiente, beneficii, dar in special de imagine.
Iata doua exemple care nu mai au nevoie de comentarii suplimentare. Voi mai reveni insa cat de curand asupra acestui subiect.